Asimilarea presupune integrarea de noi elemente într-un sistem. Este adesea discutată în contextul „asimilației culturale”, unde grupurile de imigranți sunt încurajate să îmbrățișeze cultura, valorile și normele sociale ale națiunii gazdă. Aceasta implică renunțarea sau ascunderea unor aspecte ale propriei culturi, cum ar fi anumite alimente, îmbrăcăminte, limbă și tradiții religioase, care pot fi necunoscute națiunii gazdă.
Susținătorii asimilării susțin că aceasta promovează o identitate culturală mai unificată, minimizează conflictele culturale și oferă imigranților oportunități sociale și economice sporite. Acest articol explorează modelele teoretice de asimilare și examinează cum arată asimilarea în termeni practici. Întrebarea centrală abordată este dacă susținătorii asimilării au dreptate în afirmarea beneficiilor acesteia sau dacă asimilarea duce la discriminare și erodarea diversității culturale.
Înțelegerea teoriei asimilării culturale
Conceptul de asimilare culturală există de când oamenii s-au mutat dintr-un loc în altul. La începutul secolului al XX-lea, sociologii din Statele Unite au început să creeze teorii despre asimilare. Dr. Nicki Lisa Cole a explicat aceste teorii într-o Articol din 2018 pe ThoughtCo.
Există trei modele teoretice principale de asimilare și fiecare oferă o perspectivă diferită asupra modului în care culturile se amestecă și se adaptează.
Modelul Melting Pot: clasic și nou
Primul model vede Statele Unite ca pe un melting pot, unde asimilarea este un proces pas cu pas. Conform acestei idei, fiecare generație devine mai asemănătoare cu cultura dominantă. În timp ce copiii imigranților ar putea păstra unele dintre tradițiile părinților lor, propriii lor copii și generațiile de după ei sunt mai susceptibile să renunțe la unele aspecte ale culturii bunicilor lor. Scopul final este ca toată lumea din societate să aibă aceeași cultură.
Cu toate acestea, această teorie a fost criticată. Unii oameni îl numesc „anglo-conformist”. De asemenea, funcționează cel mai bine atunci când cultura dominantă este clară și ușor de definit.
Dezavantaj rasial/etnic: factori care contează
O altă teorie privește asimilarea prin prisma rasei, etniei și religiei. Acesta sugerează că asimilarea nu este un proces unic. În funcție de trecutul unei persoane, aceasta ar putea avea o experiență de asimilare mai ușoară sau s-ar putea confrunta cu provocări din cauza rasismului și xenofobiei, în special pentru imigranții non-albi.
Pur și simplu învățarea limbii și adoptarea valorilor culturale dominante poate să nu fie suficientă atunci când discriminarea este o barieră semnificativă. Această teorie subliniază consecințele personale și societale atunci când unele grupuri au avantaje, în timp ce altele se confruntă cu dezavantaje.
Asimilare segmentată: căi diferite pentru grupuri diferite
Modelul de asimilare segmentată susține că diverse grupuri de imigranți se asimilează în diferite părți ale societății. Când o persoană ajunge într-o țară nouă, accesul acesteia la diferite secțiuni ale societății este influențat de factori precum statutul socioeconomic. Unii indivizi urmează un model tradițional de asimilare, devenind treptat parte a curentului principal.
Pe de altă parte, alții s-ar putea asimila în părțile defavorizate economic ale societății, limitându-le oportunitățile. Sociologii studiază, de asemenea, o a treia cale, în care indivizii își păstrează multe dintre valorile culturale, în timp ce se asimilează cu succes din punct de vedere economic. Cercetătorii care se concentrează pe modelul segmentat examinează adesea experiențele imigranților din a doua generație.
Citeste si: Ce este naționalismul și patriotismul (Naționalism vs Patriotism)
Asimilarea în viața de zi cu zi
Asimilarea este un concept complex dezvăluit de modele și, de asemenea, un proces natural în viața reală. Apare frecvent pe măsură ce indivizii se adaptează la noi medii, iar copiii lor se obișnuiesc în mod natural cu diverse culturi. Cu toate acestea, istoria asimilării este contaminată cu aspecte tulburătoare.
Asimilarea forțată a fost impusă populațiilor indigene și imigranților în diferite locații, iar acest lucru evidențiază latura mai întunecată a acestui fenomen. În plus, asimilarea este strâns legată de noțiunile de rasă și de percepția despre „celălalt”. Două cazuri exemplifică aspectele negative ale asimilării:
1. Moștenirea întunecată a școlilor rezidențiale din Canada
Când europenii s-au stabilit în Canada, credeau în superioritatea lor culturală. În încercarea de a „salva” și „civiliza” oamenii indigeni, aceștia au adoptat un proiect greșit cu consecințe devastatoare. Inspirându-se din Statele Unite, sistemul de școli rezidențiale a fost înființat în anii 1880 și a devenit obligatoriu pentru copiii indigeni în 1920, lăsându-i fără alternativă.
Rațiunea a fost că numai prin asimilare forțată poporul indigen și Canada ar putea prospera. Școlile au impus asimilarea prin impunerea îmbrăcămintei europene, tunsând părul copiilor și permitând doar limba engleză, rupând legăturile cu familia și cultura.
Copiii au îndurat abuzuri fizice, emoționale și spirituale, împreună cu o alimentație și îngrijire medicală inadecvată. Între 1883 și 1997, peste 150,000 de copii au fost luați cu forța din casele lor. Ultima școală rezidențială și-a închis porțile abia în 1996, lăsând supraviețuitorii încă în luptă cu trauma.
În 2015, raportul final al Comisiei pentru Adevăr și Reconciliere a dezvăluit concluzia șocantă că sistemul școlilor rezidențiale a încercat „genocid cultural”, dovezi care sugerează o realitate și mai gravă a genocidului literal, deoarece gropi comune au fost descoperite în diferite școli. În 2021, Tk'emlúps te Secwépemc First Nation a raportat aproximativ 200 de locuri de înmormântare potențiale la fosta școală rezidențială indiană Kamloops, descoperite printr-un radar care pătrunde la sol.
Campania de asimilare a Canadei, prezentată ca fiind benefică, a dus, în schimb, la distrugerea culturii indigene, a provocat traume și la pierderea tragică a vieților copiilor. În prezent, Canada se confruntă cu o socoteală pentru încălcările grave ale drepturilor omului.
2. Paradoxul asiaticilor americani din Statele Unite
Istoria asiaticilor din America dezvăluie o poveste complexă despre asimilare, dezvăluind un paradox în Statele Unite. Deși sunt adesea salutați ca o „minoritate model”, asia-americanii se confruntă în același timp să fie etichetați drept „neasimilabili”.
Acest paradox datează din secolul al XIX-lea, când imigranții chinezi, sosiți în anii 19, au fost supuși discriminării anti-asiatice. Percepuți ca forță de muncă ieftină, ei au preluat roluri de grădinari, lucrători de spălătorie și muncitori la căile ferate în timpul construcției căii ferate transcontinentale. Tensiunile au escaladat, culminând cu Actul de excludere a Chinei din 1850, care a fost abrogat de Legea Magnuson abia în 1882, permițând imigrația chineză limitată.
Într-o prelegere din 2012 intitulată „Asiaticii în America: Paradoxul „minorității model”' și „Străinul perpetuu”, dr. Min Zhou a evidențiat percepțiile negative ale imigranților asiatici înainte de cel de-al Doilea Război Mondial, prezentându-i drept străini „înșelați” cu obiceiuri necunoscute. Discriminarea s-a intensificat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în special împotriva japonezilor americani, ducând la lagăre de internare. Dr. Zhou identifică această perioadă ca fiind geneza mitului „minorității model”, deoarece chinezii americani au căutat să-și afirme loialitatea față de SUA și să se distanțeze de japonezii americani.
În timpul mișcării pentru drepturile civile, mitul minorității model s-a consolidat, portretizând pe americanii asiatici ca exemple de asimilare reușită. Cu toate acestea, această percepție nu numai că împarte grupurile minoritare, ci și simplifică prea mult experiențele diverse ale tuturor locuitorilor din Asia și Pacific, mascând prejudecățile istorice.
Evenimentele recente, cum ar fi creșterea rasismului anti-asiatic în timpul pandemiei de COVID-19, au scos la iveală granița fragilă dintre a fi o „minoritate model” și a fi perceput ca un „străin” perpetuu. În ciuda progreselor înregistrate în asimilare, asiaticii americani continuă să se confrunte cu discriminarea și violența, ridicând semne de întrebare cu privire la eficacitatea asimilării ca concept societal.
Citeste si: Ce este diversitatea culturală și de ce este importantă?
Biculturalismul vs. Asimilarea culturală
Când o cultură dominantă insistă ca toată lumea să se conformeze modurilor sale, asimilarea devine esențială pentru succes. Acest lucru este evident în cazuri istorice, cum ar fi școlile rezidențiale din Canada și experiențele americanilor din Asia. Cu toate acestea, asimilarea completă nu este singura opțiune și nici nu este întotdeauna cea mai bună.
Refuzul de a asimila în întregime poate duce la izolare și la pierderea oportunităților. Deci, există o cale de mijloc?
Psychology Today definește biculturalismul ca îmbinarea fundației culturale cu experiențele personale. În loc să te simți rupt între două culturi, este vorba despre reconcilierea lor. Cercetările efectuate de Seth Schwartz, profesor de științe ale sănătății publice, arată că biculturalismul poate duce la o mai mare stimă de sine, mai puțină anxietate și relații de familie mai bune. Interesant este că indivizii pe deplin asimilați se confruntă adesea cu rezultate mai rele, un fenomen cunoscut sub numele de „paradoxul imigranților”.
În loc să se asimileze complet, oamenii pot integra aspecte ale diferitelor culturi pentru a crea o identitate unică și satisfăcătoare. Această abordare permite indivizilor să mențină conexiuni cu moștenirea lor, în timp ce îmbrățișează noi experiențe.
Concluzie
Când oamenii se gândesc să se mute la o nouă cultură, mulți ar alege probabil biculturalismul dacă s-ar simți acceptați. Cu toate acestea, unele locuri pot descuraja imigranții să-și păstreze identitatea culturală sau au reguli specifice cu privire la ceea ce este acceptabil. O țară ar putea saluta noile mâncăruri aduse de imigranți, dar ar putea stabili limite pentru practicile lor religioase. Cu cât există mai multe restricții, cu atât indivizii se simt mai puțin bineveniți, făcându-i mai puțin înclinați să-și păstreze identitatea culturală. În ciuda provocărilor, unora le poate fi mai ușor să-și abandoneze trecutul și să se asimileze pe deplin.
Pentru ca biculturalismul să prospere, țările trebuie să-l susțină activ. Acest lucru necesită abordarea unor probleme precum rasismul și xenofobia, asigurându-se că diferitele culturi sunt celebrate mai degrabă decât marginalizate.
Ar trebui stabilite sisteme de sprijin pentru a preveni ca diferențele culturale să devină obstacole în calea succesului. Această abordare nu numai că contribuie la fericirea și bunăstarea indivizilor, dar încurajează și culturi diverse și îmbogățitoare pe o scară mai largă. În cele din urmă, îmbrățișarea biculturalismului creează în mod intenționat o societate în care oamenii din medii diferite pot coexista armonios, promovând o comunitate mai sănătoasă și mai vibrantă.
Lasă un comentariu